Prezența la vot a românilor pentru alegerea șefului statului a tot scăzut în România din 1990, singura dată de atunci și până în prezent când un candidat a ajuns la Palatul Cotroceni dintr-un singur tur.
Aproximativ 19 milioane de cetățenii români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat pentru Palatul Cotroceni la primul tur al alegerilor prezidențiale care este organizat duminică, 24 noiembrie, la secțiile din țară și de vineri, ora 12:00, până duminică, la ora 21:00, la secțiile, din străinătate.
În cazul în care niciunul dintre cei 14 candidați nu obține majoritatea, al doilea tur este organizat duminică 8 decembrie, în țară, respectiv de vineri 6 decembrie până în 8 decembrie în secțiile de peste hotare.
Toți cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv au dreptul să voteze, la secțiile organizate de Autoritatea Electorală Permanentă în țară și la cele deschise la propunerea Ministerului Afacerilor Externe în străinătate.
Totuși, nu au dreptul de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.
La alegerile prezidențiale, cetățenii pot vota în secția la care sunt arondați, dacă se află în localitatea de domiciliu, sau pe listele suplimentare, dacă sunt în altă zonă din țară sau în străinătate.
Potrivit celor mai recente date transmise de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024 este următoarea:
Alegerile prezidențiale din 20 mai 1990 au fost singurele din istoria electorală de după 1989 în urma cărora președintele României a fost ales din primul tur de scrutin.
S-au prezentat la urne peste 14,8 milioane de români și au fost peste 14,3 milioane de voturi valabil exprimate, din totalul de 17,2 milioane de cetățeni, potrivit listelor de alegători. Reiese o prezență la vot de 86,19% dintre cetățenii cu drept de vot, nivel care nu a mai fost atins în următoarele șapte scrutine.
Ion Iliescu a fost ales președinte după ce a primit din primul tur peste 12,2 milioane de voturi, respectiv 85,07% din voturile valabil exprimate. El fusese ales de 95,63% din alegătorii cu vot valabil exprimat din Vaslui și a primit chiar 76,76% din voturile valabile din București.
La alegerile din 1992 au fost organizate două tururile de scrutin, iar prezența a început să scadă. La primul tur, din 27 septembrie, au venit să voteze 12,49 milioane de români, respectiv 76,29% din totalul de 16,3 milioane de alegători de pe listele permanente, iar numărul voturilor valabil exprimate a fost de 11,8 milioane.
Un al doilea tur a fost organizat pentru că cele mai multe voturi primite de un candidat nu au depășit 50% +1. Atunci, Ion Iliescu a fost votat de 5,6 milioane de români, adică 47,34% din voturile valabil exprimate.
La turul al doilea, din 11 octombrie 1992, au votat 12,1 milioane de cetățeni, adică 73,23% din total.
Ion Iliescu a ieșit președinte cu 7,3 milioane de voturi, adică 61,43% din cele valabil exprimate, în timp ce Emil Constantinescu a strâns 4.641.207 de voturi (38,57%), arată statisticile electorale.
La următorul scrutin prezidențial, din 1996, în primul tur, din 3 noiembrie, au fost prezenți la urne 13,08 milioane de români cu drept de vot, adică 76,01% din totalul celor 17,2 milioane de alegătorilor înscrişi pe liste.
Din totalul voturilor valabil exprimate, de 12,6 milioane, Ion Iliescu a primit 4,08 milioane de voturi (32,25%), urmat îndeaproape de Emil Constantinescu, cu 3,56 milioane de voturi (28,22%).
La cel de-al doilea tur, din 17 noiembrie 1996, au votat 13,07 milioane de români, adică 75,9% din totalul de 17,23 milioane de alegători cu drept de vot.
Din numărul total al voturilor valabil exprimate, de 12,97 milioane, Emil Constantinescu a câștigat cu 7,05 milioane de voturi (54,41%), în timp ce Ion Iliescu a avut 5,91 milioane de voturi (45,59%).
În anul 2000, la primul tur de scrutin prezidenţial, din 26 noiembrie, au votat 11,5 milioane de români, respectiv o prezenţă de 65,31% din cei 17,6 milioane de cetățeni cu drept de vot.
Din cele 11,2 milioane de voturi valabil exprimate, Ion Iliescu a primit 4,07 milioane, adică 36,35%, iar Corneliu Vadim Tudor, 3,17 milioane de voturi, ceea ce a însemnat 28,34%.
La cel de-al doilea tur de scrutin s-au prezentat și mai puțini votanți, 10,18 milioane de români, adică 57,50% din totalul alegătorilor.
Ion Iliescu a obținut al treilea mandat la Cotroceni, cu 66,83% din voturile valabil exprimate, 6,69 milioane.
La alegerile prezidențiale din 2004, la primul tur, din 28 noiembrie, au votat 10,7 milioane de români, adică 58,51% din totalul alegătorilor.
Pe primul loc a ieșit Adrian Năstase, cu 4,27 milioane de voturi, respectiv 40,94% din totalul celor 10,45 milioane de voturi valabil exprimate, iar Traian Băsescu a adunat 3,54 milioane de voturi, adică 33,92%.
La turul al doilea au votat 10,1 milioane de români, adică 55,21%, iar ordinea s-a inversat, Traian Băsescu obținând primul mandat de președinte, cu 5,12 milioane de voturi, adică 51,23% din cele valabil exprimate.
La primul tur al prezidenţialelor din 2009, la urne au fost 9,9 milioane de votanți, adică 54,37% din totalul de 18,2 milioane de alegători cu drept de vot.
La cel de-al doilea tur de scrutin, au mers să voteze 10,6 milioane de români, reprezentând 58,02% din total.
Alegerile au fost câștigate de Traian Băsescu, cu 50,33% (5,27 milioane de voturi), la mică distanță de Mircea Geoană, care a avut 49,66%.
La alegerile prezidenţiale din 2014, la primul tur au fost prezenţi la urne 9,72 de milioane de români, ceea ce a însemnat 53,18% din cetățenii cu drept de vot, de 18,28 de milioane de alegători.
În turul al doilea, prezența a crescut, după cer la urne au mers 11,71 milioane de români, adică 64,11% din totalul alegătorilor înscrişi în liste.
Klaus Iohannis a câștigat cu 54,43% din voturile valabil exprimate (6,28 milioane de voturi), iar contracandidatul său, Victor Ponta, a avut 5,26 milioane de voturi (45,56%), potrivit datelor agregate de rezultatevot.ro, platformă construită pro-bono de Code for Romania.
În 2019, alegerile prezidențiale din primul tur au avut cea mai scăzută prezență – 51,38%. Au avut drept de vot 18,2 milioane de români, dar au votat doar 9,35 de milioane.
La turul al doilea s-au mobilizat la urne 10,03 milioane de alegători, respectiv 55,97%.
Klaus Iohannis a câștigat al doilea mandat, cu 66,09%, respectiv 6,5 milioane de voturi, la mare distanță de Viorica Dăncilă, care a fost votată de 3,33 milioane de alegători (33,91%).
Sursa foto: Mediafax Foto
CITEȘTE ȘI: